povestea unei dubluri

A fost odata ca niciodata o fata care era luata in ras de toata lumea. Se simtea inutila, inferioara tuturor, si nu isi gasea nicidata un loc unde putea sa se simta bine. Toate certurile de acasa o faceau sa vorbeasca singura pe strada, iar majoritatea credeau ca este nebuna.
Niciodata nu a avut prieteni, iar dorinta ei, de a fi placuta de toata lumea, a impiedicat-o mereu sa descopere oamenii care meritau, oamenii care stiau sa priveasca dupa aparente.
Toate minciunile de acasa au facut-o introvertita, vulnerabila, au transformat-o intr-o stana e piatra care nu mai simtea nimic. La orice cuvant rautacios punea capul in pamant si trecea mai departe. Nu mai tinea cont de nimic din jur. Nu mai tinea cont de familie, de colegi, de acei prieteni care uitau mereu de ea, de profesorii care isi predau plictisiti orele, de oamenii necunoscuti care intorceau capul dupa ea pe strada. Singurul lucru de care tinea cont era EA. Nepasarea nu a aparut din senin. Doi ani s-a chinuit sa devina asa: sa treaca peste certurile parintilor, sa nu mai bage in seama toate noptile in care ramanea singura, sa uite de toate minciunile, sa treaca peste frica de a vorbi si a spune ce crede, sa poata sa devina o unitate. Sa nu mai fie un vid.
Si a devenit alt om. Un om care se imbraca atlfel, un om care gandea altfel, in perspectiva celorlalti. Un om care iti zicea in fata tot ce credea.
A schimbat multe, dar a ramas la fel de naiva. Credea tot; tot ce i se spunea, tot ce se intampla in jurul ei. Credea chiar ca a aruncat tot ce nu ii convenea din ea . Era mandra ca a reusit sa se transfoorme in persoana in care a vrut sa fie.

Cu timpul insa a descoperit ca nepasarea nu rezolva nimic, ci doar agraveaza TOT; a descoperit ca a creat un spatiu steril in jurul ei, fiecare lucru fiind eliminat ca un microb; a descoperit ca vrea sa revina la copilul timid, naiv, introvertit de dinainte. Dar a fost prea tarziu, era sigura ca a aruncat toate jucariile acelui copil.

De fapt nu le-a aruncat. Le-a pastrat intr-o cutie prafuita. Erau asa de prafuite, ca aproape uitase de ele. Dar azi a dat peste aceea cutie, si a aruncat, macar pentru o perioada, dublura ei, in aceeasi cutie prafuita.