soc.

nu inteleg ce e cu tine. te iubesc mai mult decat orice, si as fi in stare sa las totul pentru tine, dar tu nici macar nu vorbesti cu mine... inferioritatea care crezi tu ca exista este de fapt inventata de tine. ar trebui sa apreciezi, nu sa dispretuiesti. weekendu asta am avut tot timpul un zambet retardat pe fata, ca sa nu plang, si a fost mai bine asa. nu am primit atatea complimente in viata mea. si ar fi putut sa fie mai mult decat complimente, dar am zambit frumos si am plecat. pentur ca te iubesc, si pentru ca sunt in stare sa trec peste orice ca sa te stiu langa mine. ma doare ca nu vorbesti cu mine si nu imi spui tot ce ai, ma doare ca deodata nu merit nici macar un raspuns. esti totul, dar poti sa nu mai fi oricand, daca tu decizi ca e mai bine asa. am o viata, in care esti si tu, ca element principal. insa in lipsa elementului asta de langa mine, o sa isi faca loc altele. nu o sa renunt niciodata la viata mea si nu o sa o schimb, doar pentru ca tu te simti frustrat din cauza asta.

ma doare indiferenta.

Azi s-au facut 3 sau 4 ani de cand ai murit. nici macar nu stiu cat timp a trecut.... ma doare ca nu tin cont de anumite lucruri.
ai reusit sa schimbi viata unui oras, sa intorci totul pe dos intodeauna. Intodeauna ai fost in orasul asta, si o sa ramai mereu. Degeaba toti zic ca a ramas un nume pe un bloc. mereu ai fost aici. nu o sa uit niciodata noaptea cand ai murit. a doua zi orasul era cufundat intr-o ceata densa, si drumul spre onesti era luminat doar de mormanul de lumanari. ai fost unul din putinii care a reusit sa stranga tot orasul la un loc. si singurul care a reusit sa isi uneasca toti prietenii. ai murit de ziua celui mai bun prieten... al dracu cadou.
iar eu... eu ti-am ramas datoare cu un suc. o sa imi ramana toata viata intipariti in memorie ochii tai, in noaptea aia idioata. si chiar daca nu eram atat de buni prieteni, am simtit ca o sa se intample ceva. si s-a intamplat, a fost ultima oara cand te-am vazut.

sa te odihnesti in pace naros.

si planuiesc sa schimb in mine tot, in bine.

de fapt, planuiesc sa bag din nou cate ceva in creierul meu.
am ajuns o epava, sa nu pot lega o propozitie, sau sa imi termin un gand. imi tremura juma de corp, si izbucnesc fara motiv in plans din ce in ce mai des. si pentru ce??

pentru ca sunt o proasta. pentru ca mi-am uitat viata mea un an is ceva, is inca imi e greu sa revin la ea. mi-e greu sa nu imi mai pese de asta. am cedat psihic, si tot imi mai pasa chiar daca stiu ca nu mai exista nimic, is vreau sa uit, vreau sa dispara tot, vreau sa ies din starea asta care ma distruge pe toate planurile.... nu mai pot, vreau sa se termine odata tot cctu asta.... vreau sa vii acasa, si sa ma faci sa uit de tot... vreau sa am amintiri noi, cu care sa imi pot ocupa timpul... m-am saturat sa zambesc doar cand ma uit la telefon...


sunt constienta ca, daca o sa continui asa, o sa ma duc pe pula . da, la urma urmei, eu inca nu traiesc viata mea.